Spoke in Brief | Noi: Galați, România, septembrie / octombrie 2019

Spoke in Brief | Noi: Galați, România, septembrie / octombrie 2019

Bine ați venit la ediția din septembrie / octombrie a Spoke in Brief | Noi Galați, România. În această lună sunt prezentate următoarele povești:

Bogdan Grecu: „Suntem datori să creștem combinatul!“

Bogdan Grecu, Director General Liberty Galați

În luna septembrie am avut plăcerea ca, alături de voi și de reprezentanții voștri, de colegii de la Liberty și G.F.G., de clienți, furnizori, autorități centrale, locale și de ziariști, să sărbătorim într‑un cadru festiv inaugurarea noii noastre titulaturi: Liberty Galați. A fost un moment pozitiv și emoționant. Participarea ‑ numeroasă și la nivel foarte înalt ‑ arată nu doar interesul, ci și încrederea în compania noastră. Suntem datori să ducem mai departe tradiția producerii de oțel la Galați, dar și să creștem Combinatul, să îl pregătim pentru copiii noștri care vor dori să lucreze aici.

Programul de 100 de zile, în plină desfășurare

Odată cu finalizarea procedurilor de achiziție de către Liberty, combinatul a intrat într‑o perioadă de evaluare de 100 de zile, o etapă de analiză aprofundată, care va expira până la sfârșitul anului și care va stabili noua strategie adoptată pentru perioada următoare. Obiectivele generale ale programului vizează asigurarea tranziției în proprietatea Liberty cu minimalizarea perturbării operațiunilor și a părților noastre interesate, înțelegerea și implementarea aspectelor necesare pentru realizarea îmbunătățirii sustenabile și preconizate a performanței. De asemenea, programul urmărește a se identifica și beneficia de sinergiile create în vederea optimizării eficienței noastre operaționale, îmbunătățirii marjelor de profit și împărtășirea celor mai bune practici. Nu în ultimul rând, sunt concepute, revizuite și avizate planurile strategice pentru unitatea noastră. Toate acestea, în consultare cu părțile interesate, pentru a se asigura dialogul deschis cu privire la planurile de dezvoltare.

Combinatul de la Galați a intrat într‑o nouă eră sub egida Liberty și a Alianței GFG

Peste 300 de membri ai comunității de afaceri, diplomați, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, clienți, furnizori, parteneri sociali, angajați și jurnaliști au participat pe 19 septembrie la ceremonia de inaugurare a operațiunilor Liberty la Galați. Evenimentul a marcat intrarea oficială a unității noastre în „era Liberty” și în Alianța GFG din care Liberty face parte.

„Este un moment foarte emoționant pentru mine, care îmi amintește de primele mele zile în afaceri. În 1982, am semnat un prim contract cu combinatul siderurgic din Galați. Apoi, mi‑am deschis primul birou în afara Marii Britanii, la București. Este și motivul pentru care, achiziția acestui combinat și asigurarea unui viitor pentru acesta reprezintă ceva special pentru mine. Am făcut această achiziție nu pe termen scurt sau mediu, ci pentru generațiile următoare”, a spus Sanjeev Gupta, președintele executiv al GFG Alliance. Sanjeev Gupta a participat la evenimentul inaugural, însoțit de cei trei copii ai săi și de alți membri ai familiei, inclusiv tatăl său.

Liberty a anunțat cu această ocazie, planuri ambițioase de creștere a producției de oțel a combinatului, de la două la cel puțin trei milioane de tone pe an. În acest sens, Sanjeev Gupta a declarat că peste 200 de milioane de euro vor fi investiți, în următorii cinci ani, în unitatea de la Galați, pentru a o susține ca să devină o forță majoră în industria siderurgică românească și globală.

Un prim exemplu al acestui angajament este noua Linie de Tăiere Longitudinală din cadrul Laminorului de Benzi la Cald, o investiție de aproximativ 3,5 milioane de euro în total, care a fost inaugurată în cadrul ceremoniei de deschidere. Noua linie, furnizată de producătorul italian Novastilmec, va genera o gamă complet nouă de produse și clienți pentru Liberty Galați. Cu o capacitate de producție de 60.000 de tone pe an, acest proiect peren presupune o serie de avantaje tehnice, precum: îmbunătățirea scoaterii de metal, o planeitate îmbunătățită a suprafeței, reducerea neconformităților la rulourile LBC, stivuirea corespunzătoare a foilor de tablă și ambalarea standard pentru foi cu o lungime de până la 6 metri.

„Combinatul de la Galați este cel mai important atu din portofoliul nostru din Europa”, a spus Sanjeev Gupta. El a recunoscut, de asemenea, că Liberty Galați se confruntă cu o provocare considerabilă: prețurile la energie și gaze în România sunt printre cele mai ridicate din Europa, de trei ori mai mari decât în Franța, de exemplu. Există deja discuții inițiate cu Guvernul României pentru ca unitatea noastră să beneficieze de dispozițiile aprobate de Comisia Europeană, conform cărora industriile consumatoare de energie pot primi compensații pentru o parte din impozitele pe care le plătesc.

Liberty Galați, un furnizor de încredere!

Corinth Pipeworks (CPW) este un producător important de țevi structurale și profile pătrate, rectangulare sau rotunde din oțel, folosite în industria energetică, industria construcțiilor și infrastructură. În ultima jumătate de secol, Corinth Pipeworks a colaborat cu cele mai importante companii de petrol și gaze și contractori internaționali, realizând o listă notabilă de proiecte și creând relații pe termen lung cu clienții săi.

Corinth Pipeworks produce cele mai largi game de conducte furnizate în întreaga lume și oferă soluții integrate bazate pe îmbunătățiri continue ale proceselor sale de fabricație.

Compania este recunoscută pentru expertiza sa tehnologică, flexibilitatea și soluțiile eficiente din punct de vedere al costurilor și al performanței, conform feedback‑ului venit din partea clienților. Cu fabrici industriale în Grecia și Rusia, și cu o experiență vastă în implementarea proiectelor majore în întreaga lume, Corinth Pipeworks este un client important pentru Liberty Galați. Încă din anul 2012, compania noastră furnizează rulouri laminate la cald de calitatea S235JR sau S355J2, precum și tablă groasă de calitatea X60M pentru compania elenă Corinth Pipeworks, care are un venit anual de 427 milioane de euro. Eficiența operațională a companiei și succesul comercial se bazează, în principal, pe capacitatea de a fabrica produse avansate din punct de vedere tehnologic, în acest sens, Corinth Pipeworks colaborează cu organizații internaționale de cercetare, precum European Pipeline Research Group (EPRG) și Welding Institute și participă la proiecte de cercetare menite să dezvolte noi tehnologii de eficientizare a proceselor de fabricare.

Pentru compania Corinth Pipeworks primează calitatea produselor furnizate, fiabilitatea și inovarea, transparența, precum și responsabilitatea față de mediul înconjurător și respectul față de Principiile Globale ale Organizațiilor Unite (ONU). De aproape un deceniu, Liberty Galați a respectat atât valorile acestei companii, cât și standardele impuse, devenind unul dintre principalii furnizori ai acesteia.

HUS LTD, unul dintre principalii clienți ai Liberty Galați

HUS Ltd. este o afacere de familie înființată în anul 1990 și are ca obiect de activitate fabricarea și comercializarea produselor din oțel, precum: profile structurale laminate la rece, sudate și testate hidrostatic; țevi de precizie din oțel cu sau fără strat de acoperire; profile metalice pentru sisteme de construcții din gips‑carton; profile de armături din oțel pentru sisteme din PVC, pentru conectare sau suspendare; pachete în foi și fâșii; plasă sudată pentru armarea construcțiilor din beton armat; bare de armare; tablă pentru acoperișuri și plasă pentru garduri din sârmă de oțel. Gama largă de produse din oțel și volumele mari pe stoc (peste 120.000 tone de metal pe stoc) permit companiei să satisfacă cererea pieței pentru produse din oțel din diverse domenii: construcții, inginerie, prelucrare.

Cu trecerea anilor, compania cu sediul central în orașul Plovdiv, Bulgaria, s‑a dezvoltat semnificativ. Aceasta deține 14 depozite, facilități comerciale și industriale pe o suprafață totală de peste 1.600.000 metri pătrați din care aproximativ 200.000 metri pătrați reprezintă suprafață acoperită. De asemenea, compania deține filiale în cele mai importante orașe industriale din Bulgaria: Plovdiv, Sofia, Devnya, Varna, Burgas, Ruse și Lom.

În 2014, compania a achiziționat o nouă uzină pentru producția de tuburi și țevi din oțel. Fabrica achiziționată se întinde pe mai mult de 200.000 metri pătrați dintre care 60.000 metri pătrați acoperiți pentru hale industriale, inclusiv clădiri administrative, macarale și alte active. Locația a fost strategic aleasă, în orașul Lom, unul dintre cele mai mari orașe‑port de la Dunăre. Capacitatea inițială de producție a fost de 12 mii de tone pe lună, iar în 2019 noua linie de producție a crescut capacitatea la 16 mii de tone pe lună. Greutatea maximă a rulourilor laminate la cald este de 34 MT, iar țevile ating grosimi de până la 8 milimetri.

Conform datelor oficiale, HUS Ltd. este unul dintre cei mai mari consumatori de produse plate și lungi din zona Balcanilor. Consumul lunar din paleta de produse plate este de peste 20.000 tone. 15 mii de tone din produsele laminate la cald sunt utilizate în principal pentru producția de țevi și foi. Volumul de produse laminate la rece de 1.000 tone pe lună este folosit în mare parte pentru foi. De când produsele galvanizate și‑au făcut prezența în piață, compania consumă 2 mii de tone lunar. Tabla groasă și prevopsită este destinată,

în principal, activității de stocare și comercializare.

Colaborarea cu HUS Ltd. a început în Skopje, în anul 2005. La acea vreme, furnizam către Bulgaria produse zincate și laminate la cald. Un an mai târziu, Combinatul de la Galați furniza aceleiași companii, tablă laminată la cald și tabla groasă. În ultimii ani, odată cu ultimele investiții și achiziții ale HUS Ltd., a fost dificil să facem față cererii crescute și competitivității din regiune. Însă, în acest an ne‑am redresat și am făcut progrese comperciale, întrucât, Liberty Galați a revenit în atenția companiei HUS Ltd. Cererea a crescut, iar acum livrăm în Bulgaria produse laminate la cald, produse laminte la rece, produse zincate și tabla groasă.

În același timp, s‑au stabilit planurile de orientare strategică pentru a satisface cererea din partea HUS Ltl. de peste 200.00MT pe an, fiind analizate toate rutele logistice cu barje, camioane și vagoane cu destinația Lom.

A opta promoție de interni a absolvit Școala de Vară din cadrul Liberty Galați

Cea de‑a opta promoție de interni a absolvit Școala de Vară organizată de Liberty Galați, în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Grădina Botanică.

Timp de zece săptămâni, 55 de studenți au desfășurat activități practice alături de mentorii lor, specialiști din diferite departamente ale Combinatului, cu scopul de a aduce îmbunătățiri pe platforma siderurgică.

Pe toată durata Școlii de Vară, internii au lucrat pe proiecte specifice și au participat la programe de dezvoltare care urmăresc îmbunătățirea lucrului în echipă, proactivitatea, adaptabilitatea, creativitatea și comunicarea.

La finalul programului, internii și‑au prezentat proiectele la care au lucrat alături de mentorii lor, oferind soluții în domenii precum: mediu, I.T., automatizări, resurse umane, dar și proiecte de analiză și optimizare a proceselor din diferite departamente de producție ale Combinatului.

Prin intermediul Școlii de Vară din cadrul Liberty Galați, internii au înțeles rolurile și responsabilitățile fiecărui departament de pe platforma siderurgică, au aplicat informațiile asimilate la facultate și au dezvoltat relații puternice de colaborare atât cu mentorii, cât și cu managementul companiei.

„Acum, la final, după ce am asistat la prezentarea proiectelor, pot spune că sunteți una dintre cele mai bune promoții din cei opt ani de când derulăm programul. Vă sfătuiesc să fiți îndrăzneți, să încercați lucruri noi, să nu vă temeți de eșec și să acceptați schimbările din viața voastră. Schimbarea înseamnă progres. Sper ca această experiență să contribuie la ascensiunea voastră profesională!

Vă mulțumesc că ați ales să vă petreceți vara alături de noi. Vă urez mult succes în toate proiectele viitoare și sper la posibilitatea unei colaborări”, le‑a spus studenților Mihaela Crăciun, Director de Resurse Umane al Liberty Galați.

Parte a Programului de Internship, Școala de Vară a Liberty Galați a ajuns la cea de‑a opta ediție și a fost absolvită, până acum, de peste 350 de studenți proveniți din centre universitare din Galați, Bacău, Iași, București, Cluj, Craiova dar și din Franța și Anglia.

În urma celei de‑a opta ediții a Școlii de Vară, 15 interni au decis să se alăture marii noastre familii de oțel.

Leave A Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *